Dinamo nu avea nici după ce să bea apă dacă stătea la mâna încasărilor din vânzarea biletelor. Porți sudate de UEFA la partidele din cupele europene, nici jumătate de stadion plin la meciurile de calibru, inclusiv la derby-ul cu Rapid, câteva sute sâmbătă, la întâlnirea cu Alba Iulia. Din ce s-a strâns de la casierițele pândite de șomaj nu cumperi nici apa plată pentru un antrenament. Oriunde în lume, în societățile sănătoase, ar fi încolțit întrebarea logică: ce rost mai are un asemenea club, ținut artificial în viață de aparate și care nu mai trezește decât interesul familiilor și prietenilor jucătorilor, spectatori cu invitații în buzunar, se înțelege, nu și cu bilete? Dinamo, câtă suferință! Împușcați-l, ca să nu se mai chinuie, bietul de el!
Nici Cornel Dinu nu e profet la Dinamo. În serile frământate de așteptarea sancțiunilor după incidentele de la meciul cu Lieberec – pe câți ani ne vor exlude? -, Dinu proorocea că stadionul se va popula iarășli cu adevărații suporteri dinamoviști după ce vor fi curățate uscăturile. Acum s-a curățat de tot. Nota bene, discutăm despre arena cu cea mai fericită locație, în buricul Capitalei, nu azvârlită într-o fundătură de cartier, până la care să schimbi un metrou și două tramvaie! Dinu a rămas un dreamer care încă mai crede în portretul model al suporterului dinamovist de afișat pe panoul „Tânărului dinamovist” pe aleea care ducea spre terenul de zgură. Azi, nu poți decât să te miri cum de nu se fac bancuri și pe seama fanilor dinamoviști precum, mai ieri, cu cei ai Sportului Studențesc. Cinci fulare și-un steag.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER